În 25 aprilie 2014, la Grădiniţa cu Program Prelungit din Sîngeorz-Băi s-a desfăşurat a doua etapă a parteneriatului judeţean ,,Tradiţii şi valori”, instituţia fiind vizitată de către doamnele educatoare de la Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Căsuţa cu poveşti” Bistrita, grădiniţă parteneră în acest proiect.
Doamnele educatoare au fost întâmpinate cu pâine şi sare şi s-au bucurat de un mic program artistic: o suită de cântece şi dansuri populare specifice zonei prezentate atât de către preşcolarii de la Ansamblul de dansuri al Grădiniţei cu Program Normal Nr. 1 cât şi de către doamnele educatoare care au fost însoţite de câţiva dansatori ai Ansamblului folcloric Păuniţa al Casei Orăşeneşti de Cultură Sîngeorz-Băi.
Ziua continuat cu prezentarea unui material power- point despre istoria oraşului precum şi despre tradiţiile şi obiceiurile locale. A fost prezentat al doilea număr al revistei ,,Datini Sîngeorzene”, revistă realizată de educatoarele din Sîngeorz-Băi, fiecare oaspete primind câte un exemplar din partea gazdelor.
La schimbul de experienţă realizat între Grădiniţa cu Program Prelungit din Sîngeorz-Băi şi Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Căsuţa cu poveşti” Bistrita, au participat şi reprezentanţi ai I.S.J.B-N, doamna Inspector Şcolar General Prof. Camelia Tabără, doamna Inspector Şcolar de specialitate Prof. Crina Clapou, reprezentanţi ai comunităţii locale d-nul viceprimar Daniel Naroş şi d-nul director al Casei de cultură Prof. Florin Hodoroga.
“Ca şi o concluzie a zilei a fost faptul că acolo unde competenţa şi pasiunea dascălului se împleteşte cu dăruirea şi managementul eficient reuşitele didactice sunt la superlativ.”(Insp. Şc. Gen. Prof. Camelia Tabără)
Ioana Bota