Un tanar inconstient a lovit aseara in Caila o femeie si pe fiul ei, dupa ce a incercat sa le arate prietenilor cum se face un derapaj controlat, folosind frana de mana. "Derapajul controlat" s-a sfarsit prost, pentru ca a lovit cele doua persoane aflate pe marginea drumului.
Din cauza vitezei si teribilismului unui tanar, doua persoane – mama si fiu- au ajuns in spital cu mai multe traumatisme si fracturi. Tanarul s-a dat in spectacol in mijlocul satului si a incercat, folosind frana de mana, sa-i impresioneze pe oamenii aflati la acea ora in centrul satului. Accidentul a avut loc aseara, in jurul orei 22.30, in centrul localitatii Caila.
Tanarul sofer a vrut sa le arate prietenilor cum se efectueaza un “derapaj controlat”, insa a ratat manevra lovind cu partea laterala doua persoane care se aflau pe marginea drumului.
Martorii spun ca in urma impactului baiatul a zburat peste un gard inalt de 1.5 metri, iar mama acestuia a cazut jos.
Speriat de cele intamplate si de teama sa nu fie linsat de sateni, soferul a fugit de la locul accidentului, ducandu-si masina acasa. Abia dupa sosirea politistilor criminalisti, soferul a readus masina la locul “ispravii”.
Politistii au descoperit ca tanarul nu consumase alcool inainte de a se urca la volan, insa ancheta a fost ingreunata de faptul ca soferul a mutat masina imediat dupa accident.
Cele doua victime au fost transportate la Spitalul de Urgenta Bistrita de o ambulanta si un echipaj SMURD. Amblele sunt constiente si au suferit mai multe fracturi.
Soferul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru vatamare corporala grava, incadrarea juridica a faptei urmand a se face in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale ale celor doi raniti.
FOTO: Mihai LEDER