In 4 decembrie o tragedie s-a abatut asupra unei familii din Rodna. Doua fetite de un an si jumatate si de trei ani jumatate au murit intr-un cumplit incendiu dupa ce mama copilelor le-a lasat singure in casa si a plecat la targ. Femeia este urmarita penal si este acuzata de ucidere din culpa.
Politistii bistriteni au anuntat astazi ca “urmare a cercetarilor efectuate in cauza privind incendiul izbucnit in 04.12.2010, in imobilul situat in Rodna, in care au decedat doua minore, Parchetul de pe langa Judecatoria Nasaud a confirmat inceperea urmaririi penale fata de mama acestora, Paraschiva T. de 30 ani, din Rodna, sub aspectul comiterii infractiunii de ucidere din culpa”.
In 4 decembrie, cu putin inainte de amiaza pompierii din Nasaud au plecat la stingerea unui incendiu pe Valea Teilor. Aici o casa a fost cuprinsa de flacari si in imobil se aflau doua fetite.
La fata locului s-a deplasat un echipaj al Ambulantei, un echipaj SMURD si un echipaj de Terapie Intensiva Mobila pentru a le acorda celor doua fetite intoxicate cu monoxid de carbon primul ajutor. Ele au fost gasite in stop cardio – respirator si, cu toate manevrele de resuscitare, incercarile medicilor de a le salva au fost zadarnice.
Fetitele au murit din cauza intoxicatiei cu monoxid de carbon. Incendiul a izbucnit din cauza unor haine care erau puse la uscat in casa, deasupra sobei, care au cazut si au luat foc. Flacarile s-au extins la un pat care era langa soba, iar fetitele care erau in incapere s-au intoxicat cu fum.
La aflarea vestii ca cele doua fetite au murit, mama acestora a intrat in stare de soc si a avut nevoie de ingrijiri medicale.
Medicii legisti au confirmat ca amandoua fetitele au murit din cauza intoxicatiei cu fum si a insuficientei respiratorii. Deoarece mama, Paraschiva T., a lasat fetitele nesupravegheate si a plecat la piata, impotriva ei a inceput o cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de omor din culpa.
La vremea respectiva primarul comunei Rodna, Alexandru Nascan, a reusit sa aplaneze conflictele izbucnite intre rudele tatalui si mama micutelor, femeia fiind la un pas de a fi linsata de rudele barbatului, imediat dupa ce fetitele au fost declarate decedate.
Pentru moartea micutelor mama si-ar putea petrece urmatorii cinci ani dupa gratii.