Examenul de bacalaureat nu le-a creat probleme candidaţilor care l-au susţinut până acum. În Bistriţa-Năsăsud la proba de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba maternă au fost înscrişi 66 de elevi. Aceştia au fost evaluaţi la limba germană şi la limba maghiară.
Cea de-a doua probă a bacalaureatului s-a desfăşurat între 13-15 iunie, când a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Carmen Roiban, în judeţ s-au înscris 66 de candidaţi pentru această probă. 15 dintre aceştia s-au înscris pentru limba germană, iar 51 la limba maghiară.
„Din totalul candidaţilor evaluaţi, 3 au obţinut certificatul de utilizator de nivel mediu (maghiară), 13 au primit certificatul de utilizator avansat (maghiară) iar 45 au primit certificatul de utilizator experimentat – 15 la limba germană şi 30 la limba maghiară”, informează Carmen Roiban.
Cu toate că au fost înscrişi 66 de elevi pentru această probă, 5 dintre ei nu au mai ajuns la examen. Aceştia erau înscrişi la limba maghiară.
La prima probă a bacalureatului, elevilor le-au fost evaluate competenţele lingvistice la limba şi literatura română. Candidaţii s-au descurcat destul de bine, peste jumătate fiind „experimentaţi”.
Astăzi a început cea de-a treia probă a bacalaureatului, cea de evaluare a competenţelor digitale, probă ce se va desfăşura până în 22 iunie.