Zeci de ciclisti se vor afla la sfarsitul saptamanii viitoare in judetul nostru. Acestia vor participa la a II-a editie a Festivalului National de Ciclism "Colibita Bike Fest". Organizatorii spera sa aiba aproximativ 100 de participanti si 200 de spectatori.
Editia a II-a a Festivalului National de Ciclism “Colibita Bike Fest” va avea loc in perioada 2 - 4 septembrie.
“Acesta se va desfasura in fosta colonie de langa barajul de la Colibita, in comuna Bistrita Bargaului, la 30 de kilometri de Bistrita. Vor exista 4 probe (Trial, Dirt Jumping, XC maraton si mini Dual), loc de camping, urmand ca seara cei 4 DJ invitati sa destinda atmosfera si sa dea drumul la distractie cu ajutorul celor 4000 de wati de muzica” explica organizatorii evenimentului.
Cei care doresc sa participe la concurs sunt asteptati sa vina in 2 septembrie la Colibita, deoarece inscrierile se fac pe loc, contra unei taxe minime de 10 lei.
“Noi ne asteptam sa vina undeva intre 50 si 100 de participanti plus vreo 200 de spectatori (anul trecut cam atatia au fost). Ciclistii se vor inscrie la fata locului iar inscrierea va fi in jur de 10 lei. Casca de protectie este obligatorie” au explicat pentru Bistriteanul.ro organizatorii festivalului.
Evenimentul este organizat de catre reprezentantii clubului XRT Bistrita, Directia pentru Sport si Tineret Bistrita-Nasaud, Primaria Bistrita Bargaului, cu sprijinul Urban Bistrita, Power Audio si clubul Bistrita DH.