Solicitanţii de cofinanţare de la bugetul local al municipiului pe anul 2015 - pentru implementarea unor proiecte de interes public în domeniile tineret, protecţia mediului, sport, cultură, educaţie, social, relaţii internaţionale şi interdisciplinar - mai au la dispoziţie câteva zile pentru depunerea documentaţiei de solicitare a finanţări.
Termenul limită de depunere a proiectelor fiind 16 martie 2015, ora 16.00. Condiţiile necesare pentru obţinerea de finanţare de la bugetul local, categoriile de cheltuieli eligibile, obiectivele urmărite în cadrul fiecărui domeniu de activitate finanţat şi anexele în vederea aplicării sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, disponibil pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa, la adresa www.primariabistrita.ro, secţiunea „Consiliul local”, rubrica „Finanţări nerambursabile”.
Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face în concordanţă cu Programul anual, în limita fondurilor publice alocate de Consiliul Local al municipiului Bistriţa pentru fiecare domeniu.
Deoarece susţinerea financiară din partea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nu se poate ridica la mai mult de 90% din bugetul total al proiectului, contribuţia beneficiarului de finanţare trebuie să fie de minim 10% din valoarea totală a proiectului.
Documentaţia de solicitare a finanţării, însoţită de o scrisoare de interes întocmită conform modelului prevăzut în Ghidul solicitantului, se va depune într-un exemplar pe suport de hârtie şi în format electronic (CD sau DVD) la Registratura Primăriei municipiului Bistriţa, situată în Bistriţa, str. Gheorghe Şincai, nr. 2. Documentele se introduc într-un plic sigilat, la care se anexează scrisoarea de interes.