Două hoațe din Rodna au fost identificate de către polițiști, la doi ani de la comiterea unui furt dintr-o locuință. Cele două sunt cercetate acum pentru furt calificat.
În data de 15 martie 2015, două femei au intrat într-o locuință din localitatea Anieș, de unde au furat o sumă de bani și mai multe bunuri. Valoarea prejudiciului ajunge la 4.250 de lei.
Furtul a fost cu autor necunoscut până luna aceasta, când polițiștii au descoperit că în spatele acestuia sunt două femei din Rodna.
„În urma cercetărilor efectuate, la data de 7 februarie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au identificat două femei, de 46 de ani și respectiv 26 de ani, ambele din Rodna, bănuite de comiterea furtului. Cercetările sunt continuate de Secția 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, precizează reprezentanții IPJ, într-un comunicat de presă.