Consilierii locali Alin Seserman și Alexandru Toniuc vor ca terenurile de sport ale Colegiului „Liviu Rebreanu” să fie declarate “complex sportiv de interes municipal”. „Din păcate oaza de sănătate din inima orașului riscă să fie compromisă, pentru a face loc unor construcții inutile” avertizează consilierii.
Clădirea seculară a fostului gimnaziu săsesc ca și „grădina lui Gubesch” sau terenurile de sport „de la Liviu” reprezintă repere de suflet pentru orice bistrițean, crede Alexandru Toniuc, subliniind că a regăsit întodeauna „în acest perimetru un sentiment de libertate, camaraderie și mândrie locală, miraculos transmis din generație în generație...”
Într-o amplă și emoționantă expunere de motive, Alexandru Toniuc și Alin Seserman explică faptul că „baza sportivă a Liceului Liviu Rebreanu este din punct de vedere al suprafeței ocupate, cea mai mare din România. Nu există în toată țara alte unități de învățământ care să dispună de spații la fel de generoase.
Este de asemenea o certitudine că niciunde în tara nu vom întâlni o bază sportiva de dimensiunile celei de la “Liviu”, in plin centru orașului. Datorită dimensiunilor și poziției și poate și datorită anilor de liceu, am considerat întodeauna că aceasta aparține în egală măsură tuturor cetățenilor orașului indiferent de vârstă, ocupație sau domiciliu....
Accesul publicului a fost permis aproape în permanență. Încă înainte de a merge la școală făceam sport “pe Liviu”. Nu-mi amintesc ca accesul să fi fost vreodată restricționat înainte de 1990 și, cu puține excepții, nici după.
Nici n-am auzit până acum ca activitățile școlare sau siguranța elevilor să fi fost puse în pericol de cei care s-au jucat după-amiezele în curtea liceului.
Sigur, terenurile arată cam la fel ca în urmă cu 30 de ani. Au dispărut plopii și portalul de gimnastică, dar, în rest, mare lucru nu s-a schimbat. Gardurile și bordurile sunt tot cele puse de noi, elevii, acum mult timp, în practica productivă. Plasele coșurilor, reparațiile la panouri și marcajele terenurilor sunt tot treaba pasionaților de baschet. Iar dacă vrei tenis, trebuie să vii cu fileul de acasă.
Dar, chiar și așa, fără ca nimeni să fi investit ceva în tot acest perimetru, în fiecare zi, sute de oameni aleargă, se joacă, fac mișcări de gimnastică sau se relaxează stând lungiți pe iarbă, în plin centru al Bistriței. Așa cum se întâmplă în multe orașe europene” mai scrie Alexandru Toniuc subliniind că „Wonderland-ul este de fapt aici. Deplin accesibil tuturor, generos ca întindere și posibilități.
Din păcate, oaza de sănătate din inima orașului riscă să fie compromisă pentru a face loc unor construcții inutile și, în locul ierbii de pe terenul de fotbal, se intenționează să se “planteze” asfalt.
Presupuse interese naționale coroborate cu o viziune îngustă în ceea ce privește modul de utilizare a infrastructurii existente pentru desfășurarea activităților sportive vor avea ca rezultat pe termen lung mutarea activităților sportive undeva departe, în afara orașului, într-un loc înspre care nu este drum și care ne va oferi în plus față de ce avem acum doar mici, bere și manele...”
În aceste condiții, consilierii locali care semnează expunerea de motive consideră necesară și oportună re-analizarea situaţiei terenurilor de sport ale Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” și declararea bazei sportive a CNLR “complex sportiv de interes municipal”.
Inițiatorii mai solicită, între altele, asigurarea modernizării “Complexului sportiv municipal” de către Primăria municipiului Bistrița, având în vedere în primul rând asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea orelor de sport pentru elevii CNLR, pentru elevii unităților școlare din vecinătate care nu dispun de baze sportive corespunzătoare, pentru Liceul cu Program Sportiv și pentru cluburile și asociatiile sportive active din municipiu – dar și asigurarea accesului cetățenilor pe terenuri pentru desfășurarea activităților sportive în mod gratuit în afara programului școlar, în limitele unui program stabilit de comun acord între primaria Bistrița, conducerea CNLR, ISJ Bistrița-Năsăud și Direcţia pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud – dar nu mai puțin de 35 de ore pe săptămână și cel puțin 3 ore pe zi.