Impactul a fost inevitabil. Copilaşul de doi ani, lăsat nesupravegheat de părinţi a ieşit în drum şi a fost lovit de o maşină. Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Năsăud.
Teribilul accident a avut loc vineri în localitatea Măgura Ilvei. Aflată la volanul unui autoturism, şoferiţa nu a mai putut evita impactul şi l-a lovit pe copilaşul de doar doi ani care i-a ieşit în cale.
Conform informaţiilor transmise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, „în urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 35 de ani, din Măgura Ilvei, în timp ce conducea un autoturism înspre DJ 172D, în dreptul unui imobil a surprins şi accidentat un minor, de 2 ani, din aceeaşi localitate care, lăsat nesupravegheat pe acostament, s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure”.
Minorul a fost lovit grav şi a fost transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Şoferiţa s-a ales cu dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Vătămare corporală din culpă”.
Foto: arhiva