Azi l-am condus pe aleea spre vesnicie. Lacrimi, regrete, o acuta senzatie de gol, de pustiu in inima. Aceeasi cumplita constatare: numai dupa ce omul nu mai e ne dam seama cine a fost si ne pare rau ca nu l-am pretuit indeajuns cand se putea, cand era.
Frunzele toamnei scrasnesc sub talpi. Aleea mi se pare nesfarsita.
Prin fata ochilor incep sa-mi defileze ca intr-un carusel al netimpului chipurile dragi ale confratilor nostri de breasla: Ioan Ilies, Ioan Oltean, Mircea Caluseriu, Grigore Bradea, Livius Gubesch, Henrich Spaller, Otto Skrabel, Mihai Cazacu...si acum si bunul nostru prieten si coleg LAZAR URECHE.
Prin laboratorul sau de cunoastere si educatie au trecut sute de absolventi. A ajutat zeci de colegi intr-ale meseriei. A fost lumanare aprinsa pe altarul scolii romanesti, cu aceeasi daruire si pasiune pentru elevi si pentru materia lui de suflet – ISTORIA.
A ars pana la ultima suflare.
Fara remuscari si fara recompense.
Nu vreau sa comit impietatea in a-i insirui aici meritele, titlurile didactice si academice, cartile publicate, distinctiile primite. Cei in cauza le cunosc foarte bine.
Retin doar atat:
A fost un OM intre oameni!
Stingerea sa ramane oricum implacabila si irecuperabila.
Sa-l pastram viu in memorie si sa facem apel la invataturile lui ori de cate ori putem sa o facem.
Un gand pios de recunostinta si un ultim modest omagiu...
Requiescat in pace!
prof. Mircea Seleusan
.jpg)
0728-237 215
