Pe numele lui Liviu Rusu, Ioan Andreica si a omului de afaceri Lazar Popescu, procurorii DNA au emis ordonante de retinere 24 de ore - anunta Realitatea.net. Acestia ar urma sa fie prezentati in fata judecatorilor cu propunere de arestare pentru 29 de zile. Cei trei sunt acuzati de acte de coruptie.
Procurorii DNA i-au ridicat ieri pe fostul secretar de stat Ioan Andreica, presedintele si vicepresedintele CJ Bistrita, Liviu Rusu, respectiv Luca Iancu, si alte persoane pentru a fi dusi la audieri in dosarul in care sunt cercetati pentru coruptie si deturnare de fonduri. Alaturi de acestia au mai fost dusi la audieri si Lazar Popescu, Simona Bodnariu, directorul Directiei de Integrare Europeana a CJ BN, si alte persoane, printre care si oameni de afaceri, dar si presedinta CJ Mures.
In urma audierilor, procurorii au emis pe numele lui Liviu Rusu, Ioan Andreica si Lazar Popescu mandate de retinere preventiva pentru o perioada de 24 de ore urmand ca in cursul zilei de astazi sa fie prezentati in fata judecatorilor cu propunere arestare preventiva.
"Noaptea trecuta nu mai putin de 13 persoane au fost audiate de procurorii anticoruptie. O parte dintre avocatii celor anchetati spun ca la dosar exista foarte multe interceptari telefonice, inregistrari ambientale, documente probatorii, dar si declaratiile unor martori", anunta Realitatea.net.
Anul trecut, in 2 iunie, DNA a facut perchezitii la sediul Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, sigiland birourile lui Liviu Rusu si Luca Iancu. Tot la acea data alte perchezitii au avut loc si la locuinta fostului secretar de stat in MDRT - Ioan Andreica, precum si la sediul Euroland SA, la care sunt actionari acesta si sotia secretarului general al PDL, Ioan Oltean.
UPDATE: 11.03
Digi 24 anunta ca si vicepresedintele CJ, Luca Iancu, a fost retinut pentru 24 de ore, alaturi de presedintele Liviu Rusu si Ioan Andreica.