Presedintele CJ BN, Liviu Rusu, este acuzat de consilierii judeteni din opozitie de abuz in functie. Acestia spun ca desi noua organigrama a institutiilor de cultura din judet nu a fost aprobata, acesta a fost de acord ca la Centrul Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud sa fie ocupat un post de director adjunct.
“In luna octombrie, de pe ordinea de zi a sedintei de atunci, a fost retras in ultima clipa proiectul care prevedea stabilirea organigramei si a statului de functii ale Centrului Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud. Desi organigrama veche nu a fost schimbata, am aflat ca la aceasta institutie avem un post liber si am aflat ca si la alte institutii sunt lucruri similare. La Centrul Judetean pentru Cultura exista un post de director adjunct. Organigrama unei institutii din subordinea Consiliului Judetean nu poate fi schimbata decat de consilierii judeteni. Consider ca este un abuz in functie al presedintelui Liviu Rusu care a semnat ca la Centrul Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud sa fie un post de director adjunct. Nu am nimic cu omul care ocupa acest post, este un profesionist, dar este ilegal acest demers al lui Liviu Rusu. Faptul ca organigrama a fost modificata fara aprobarea consilierilor judeteni, ci cu semnatura lui Liviu Rusu mi se pare un abuz in functie si o ilegalitate”, a declarat in cadrul unei conferinte de presa a USL BN, consilierul judetean din partea PSD BN, Alexandru Pugna.
In prezent functia de director adjunct la Centrul Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud este ocupata de Ioan Simionca.