Un accident rutier s-a produs în urmă cu câteva minute în localitatea Livezile. Din primele informaţii, sosite prin 112, două persoane au fost rănite. Mașina de teren a zburat de pe șosea direct într-un copac.
Un echipaj al Ambulanţei şi poliţiştii au pornit de urgenţă spre Livezile, unde s-a produs un accident rutier în urmă cu puţin timp. Se pare că două persoane au fost rănite.
UPDATE 15.46
Dispecerul de serviciu al SAJ BN spune că la faţa locului au ajuns două echipaje cu medic. Cel care a sunat la 112 a anunţat iniţial că cele două persoane sunt încarcerate, dar cele declarate nu s-au confirmat. În maşină se aflau doi bărbaţi din Vatra Dornei, care veneau înspre Bistriţa.
Şoferul, un bărbat de 53 de ani, susţine că a încercat să evite o maşină care venea pe contrasens, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac. Din fericire, cei doi au scăpat cu răni uşoare. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.