Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a reușit să obțină, din fonduri norvegiene, peste 4,6 milioane de lei, bani cu care intenționa să amenajeze și să revitalizeze o serie din spațiile interioare dar și curtea Muzeului Județean situat pe strada General Grigore Bălan. Zilele trecute conducerea CJ a fost nevoită să anuleze această licitație.
Chiar dacă banii alocați pentru această investiție – 4.603.808 de lei nu sunt deloc puțini, nici o firmă de construcții nu s-a arătat interesată, până la finnal, de amenajarea curții și a unor spații ale muzeului județean. Până la data la care CJ a dat termen firmelor să vină cu propuneri și oferte la sediul instituției nu a fost depusă nici o ofertă în consecință în conformitate cu prevederile legale licitația a fost anulată.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna, se declară dezamăgit de faptul că firmele de construcții nu au fost interesate de această licitație și este de părere că deși lucrările nu erau foarte complicate firmele ar fi fost "speriate" de termenul destul de scurt în care ar fi trebuit finalizată întreaga lucrare. Termenul de execuție era de 8 luni de la data atribuirii contractului și a emiterii ordinelor de începere a lucrărilor.
„Am reușit totuși să obținem un termen mai lung pentru finalizarea acestor lucrări și licitația va fi reluată în scurt timp” a declarat pentru Bistrițeanul.ro vicepreședintele CJ, Alexandru Pugna.
Firma care va câștiga această lucrare trebuie să execute, o serie de lucrări de amenajare a curții interioare, de schimbare a învelitorii, amenajarea secției de istorie și a subsolului și trebuie să realizeze o serie de lucrări la fațada interioară.
Perioada de garanție de bună execuție este de 5 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.
Clădirea care adăpostește Muzeul Județean Bistrița-Năsăud este un monument istoric din 1891 fiind în trecut Cazarma Regimentului 63 Infanterie și nu a beneficiat de intervenții majore de-a lungul timpului.