Liderul de grup al liberalilor din Consiliul Local, Gheorghe Tuţă, este cel care a anunţat că PNL nu va susţine preluarea drumului de centură. Motivul? Municipalitatea ar trebui să fie preocupată să asfalteze mai întâi sutele de străzi pline de gropi sau care nu au asfalt deloc.
"Cu inițiativa domnului primar Creţu privind preluarea drumului de centură în administrarea municipalității nu putem fi de acord din considerente evidente, este un demers neoportun. În anul 2006, s-a transmis drumul către CNADNR pentru a fi efectuate lucrări de modernizare și de realizare a unei centuri ocolitoare prin zona de Nord, obiectiv neatins până acum de CNADNR. Nu s-a realizat extensia până la Unirea, nu s-a realizat nici măcar documentația tehnică de reabilitare. Constatăm că acum vine domnul primar și se gândește să ia tronsonul în proprietatea municipiului, în condițiile în care avem câteva sute de străzi care astăzi au nevoie de intervenție, de modernizare. Nu ne spune domnul primar ce are de gând, de unde va găsi bani pentru a moderniza centura. S-au făcut niște lucrări artificiale, s-a tras un covor asfaltic. Demersul acesta ne-a surprins, este total greșit din perspectiva intereselor municipiului. Prin preluarea acestui tronson de centură, practic CNADNR nu mai are nicio responsabilitate în Bistrița. Când va veni CNADNR cu o alternativă pentru centură, atunci se poate discuta dacă acel tronson să reintre în patrimoniul municipiului, mai ales că el va necesita foarte mulți bani pentru reabilitare", a declarat astăzi la o conferinţă de presă consilierul local PNL, Gheorghe Tuţă.
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de mâine a fost inclus un proiect care vizează preluarea drumului de centură, care în prezent este în administrarea CNADNR, de către Consiliul Local Bistriţa.
Dacă proiectul, care este iniţiat de primarul Ovidiu Creţu, va trece de votul consilierilor de la municipiu, pe drumul de centură, care anul trecut a fost reabilitat, ar trebui să fie reparate trotuarele pe o lungime de 7 kilometri şi să fie montate borduri. Deocamdată, pentru o astfel de investiţie nu au fost prevăzuţi bani în bugetul local.
Mâine, consilierii locali vor decide dacă centura Bistriţei va ajunge sau nu în administrarea Consiliului Local.