"Dacă aş fi în locul lui Ţintean aş asculta strigătul copiilor mei", a spus astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei municipale a PNL. Dorin Dobra spune că partidul are nevoie de Ioan Ţintean, de experienţa şi de sfaturile lui.
"Avem nevoie tot mai mult de Ioan Ţintean în partid", a spus Dorin Dobra într-o conferinţă de presă.
Liderul liberalilor bistriţeni a explicat că Ioan Ţintean ar fi extrem de bine primit în partid pentru că experienţa lui ar fi benefică pentru ei. După părerea lui Dobra revenirea lui Ţintean în rândul PNL ar ajuta foarte mult la alegerile europarlamentare.
"Ioan Ţintean nu va aştepta să fie pus în situaţia de a fi demis din funcţia de prefect", a mai precizat Dorin Dobra.
Fostul preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, actualul prefect Ioan Ţintean, a fost lăudat de actualul liderul organizaţiei judeţene a PNL. Stelian Dolha spunea în urmă cu o săptămână că Ţintean este cel mai bun prefect pe care Bistriţa-Năsăud l-a avut după '89 încoace.
De asemenea, Ioan Ţintean explica imediat după ruperea USL-ului că dacă va trebui să renunţe la funcţia de prefect va face acest lucru fără niciun fel de problemă, însă preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a susţinut că îşi doreşte să continue colaborarea cu Ţintean.