Deputatul Ioan Tintean a declarat astazi in cadrul unei conferinte de presa ca filiala pe care o conduce va strange ajutoare pentru sinistratii dintr-o localitate din judetul Bacau.
La aceasta ora are loc conferinta de presa a filialei judetene PNL, la care participa deputatul Ioan Tintean, Gelu Muthi si Valer Bindea.
Cu aceasta ocazie, deputatul bistritean a declarat ca "vom incerca sa strangem lemne, cereale, mancare, haine si incaltaminte pe care sa le trimitem oamenilor a caror case au fost luate de ape. Ne-am gandit sa ajutam o comuna din judetul Bacau, insa nu am hotarat inca care anume va fi aceasta".
"Tara trece prin momente grele. Dumnezeu a tinut cu noi si ne-a ferit judetul de astfel de probleme. Totusi, trebuie sa fim solidari cu cei care la ora actuala cu ramas fara case si fara munca de o viata. Actiunea de strangere a ajutoarelor va debuta duminica, la Prundu Bargaului", a mai spus Tintean.
Presedintele PNL BN a criticat felul in care gestioneaza Guvernul Boc problema inundatiilor, explicand ca acesta nu a luat masuri serioase in privinta consolidarii digurilor.