Pe Leon Jora îl găsim trebăluind în atelierul Virginiei Linul în Salva. Are 68 de ani și de jumătate de secol pune vestitele roate din pene de păun pe clopul care completează costumul popular din Țara Năsăudului. Este singurul din zonă care mai știe secretele clopului cu pană de păun și ar vrea să le transmită și altora, însă nu prea are cui.

„Nu vine nimeni să învețe să așeze penele pe clop. E o muncă migăloasă tare și tinerii se feresc de ea”, ne spune Leon Jora în timp ce trebăluiește cu zor la un astfel de „evantai” din pene de păun.

Leon Jora își amintește că a început ucenicia pe când avea doar 11 ani, „specializându-se” în pieptare. A învățat să prelucreze pielea, să o croiască și mai apoi să o înfrumusețeze cu broderie. A ajuns să facă roate pentru clopul specific Țării Năsăudului datorită comenzilor mari și numeroase pe care le avea meșteșugarul la care se specializase. Astfel, pentru a putea onora comenzile, meșteșugarul apela și la domnul Leon, care a ajuns în timp să le deprindă toate secretele roatelor din pene de păun.

„Obligat forțat a trebuit să învăț și eu să fac. După ce au murit singurii care mai știau face așa ceva, am cam rămas singur prin zonă care se mai ocupă cu d-astea”, completează Leon.

Pentru a realiza o astfel de roată din pene de păun, domnul Leon are nevoie de pene, ață, ceară și o bucată de lemn cioplită. Pe această bucată de lemn se așează penele, care se lipesc cu ceară. Un carton mare care imită forma pe care urmează s-o ia roata îl mai ajută să se ghideze.

Pentru un clop cu două rânduri Leon Jora are nevoie de cel puțin  100 de pene, iar într-unul cu 7 rânduri intră și câte 600-700 de pene. Practic pentru a realiza un clop cu pene de păun cu 7 rânduri trebuie să aduni penele de la 7 păuni. Un clop cu pană de păun necesită două zile de muncă asiduă.

Clopul cu pene de păun se purta inițial în Salva, Mocod și mai apoi în Rebrișoara, Rebra și Coșbuc. Aveau dreptul de a purta clopul cu pană de păun doar feciorii necăsătoriți.

Cei mai mici aveau clopuri cu puține rânduri, în timp ce flăcăii ce se pregăteau de însurătoare aveau clopuri bogate, ce ajungeau și la 7 rânduri. Numărul de rânduri pe care îl avea „evantaiul” era, se pare, direct proporțional cu bogăția familiei din care provenea flăcăul.

Astfel, clopuri cu 6-7 rânduri se întâlneau mai ales la copiii de preot, primar sau învățător, în timp ce cei mai modești se mulțumeau și cu 2-3 rânduri. Adesea, după ce se însurau, feciorii își vindeau clopul, acesta fiind și cel mai scump element din costumul popular năsăudean.

Leon Jora ne mai dezvăluie un lucru interesant despre clopul cu pene de păun, care ne spune multe despre caracterul sălăuanilor și mai ales despre spiritul lor de competiție: „când venea vorba despre clopuri, niciun sacrificiu nu era prea mare pentru ca feciorul modest să aibă o minunăție de clop ce se întâlnea numai la gazde”. Cu alte cuvinte, familiile modeste făceau tot ce puteau pentru ca feciorul să se mândrească cu un clop cu 6-7 rânduri, asta deși condiția materială nu le permitea.