Carne de vânat, dar şi o armă de vânătoare, o lunetă şi un amortizor de sunete pentru care nu avea autorizaţie - asta au descoperit poliţiştii în portbagajul unui bărbat de 40 de ani din Şintereag.
Poliţiştii bistriţeni au depistat ieri un autoturism pe DJ 151, pe raza localităţii Blăjenii de Sus, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Şintereag.
Acesta transporta în maşină carne de vânat şi deţinea o armă de vânătoare, o lunetă şi un amortizor de sunete pentru care nu era autorizat.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj şi transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.