Un barbat din judetul Mures nu va uita, cu siguranta, vizita facuta la Bistrita. Acesta se afla in autogara, iar la un moment dat l-a luat somnul si a adormit pe o banca din apropiere. Un tanar de 18 ani a profitat de acest lucru si i-a furat din buzunar suma de 1000 de lei.
Omul, in timp ce astepta autobuzul care urma sa-l duca acasa, a adormit, cel mai probabil din cauza oboselii, pe o banca. Dupa ce s-a trezit acesta a observat ca nu mai are portofelul la el si i-a alertat pe politisti.
„La fata locului s-a stabilit ca in jurul orelor 17.00, in timp ce se afla in zona Autogarii Bistrita, acesta s-a culcat pe o banca, iar dupa circa o ora cand s-a trezit a constatat ca i-a disparut portmoneul in care avea actele de identitate si suma de 1.000 lei. In urma verificarilor efectuate a fost identificat Toader S. de 18 ani din Bistrita”, s-a aratat intr-un comunicat remis presei de catre purtatorul de cuvant a Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, subinspector Antonela Gorgan.
Politistii au deschis o ancheta in acest caz, iar tanarul este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.