"Împănatul boului" este o tradiţie care an de an se ţine la Figa de Rusalii. Sătenii respectă acest obicei străvechi despre care se spune că aduce belşug. Aceştia promot că vor respecta mult timp de acum încolo acest obicei vechi de sute de ani şi transmis din generaţie în generaţie.
Ziua de Rusalii este foarte importantă pentru toţi locuitorii din Figa. Conform tradiţiei, în acestă mare zi de sărbătoare are loc "Împănatul boului", un obicei străvechi respectat cu sfinţenie de localnici.
Pregătirile pentru împodobirea boului încep înca de dimineaţă când flăcăii fac cununa din flori care va fi pusă pe capul animalului.
După încheierea slujbei de la biserică tinerii îmbrăcaţi în straie populare încep să împăneze boul. După ce flăcăii îl gătesc frumos, animalul este plimbat prin sat, de la şcoală şi până la biserică.
Pe tot parcurul drumului boul este condus de fete şi băieţi îmbrăcaţi în straie populare şi care cântă. de asemenea, patru flăcăi călare pe cai ajută la plimbarea boului.
În spatele alaiului merg patru feciori "îmbrăcaţi" cu frunze şi îmarmaţi cu bice. Odată ajuns în faţa bisericii boul este urcat de dealul din apropiere de unde i se dă drumul până în sat unde este asteptat de alaiul de fete care l-a condus pe drum. Potrivit tradiţiei fetele care prind boul atunci cînd coboară de pe deal se vor mărita în acest an.
"Este un obicei vechi, eu aşa îl ştiu din bătrâni. Când am fost tânără şi eu am participat la acest obicei şi am prins boul. Imediat după asta m-am măritat", a povestit pentru Bistriţeanul.ro o bătrână din Figa.
Localnicii spun că vor face tot posibilul să respecte în fiecare an acest obicei şi să îl transmită mai departe generaţiilor tinere.