Nu am vrut să cad în păcatul de mă transforma în acuzator, așa că am stat foarte mult și am analizat părțile:  elevii împricinați, arătați cu degetul de către toată lumea pe motiv că ar fi niște zerouri absolute, fără orizont și fără perspectivă, părinții împricinaților, care împroșcau cu noroi în oricine, mai puțin în propriile lor persoane, bineînțeles, dascălii, puși la zid, în egală măsură de elevi și părinți, dar care erau și ei, la rândul lor, revoltați pe sistem și pe componentele sistemului. Concluzia? Nimeni nu-și asumă nimic, toți se pricep să găsească vinovați!

E greu, foarte greu, de-a dreptul imposibil, să îți recunoști propriile greșeli, să fii capabil să vezi bârna din ochii tăi și nu paiul din ochii celuilalt. Dar nu despre asta vreau să fac vorbire și nici despre lipsa acută de valori, reală, dureros de reală, la care să se raporteze tinerii. Poate că nici nu știu care sunt modelele-valori, atâta timp cât nu au fost învățați din propriile familii ce sunt acelea! Cu siguranță, în jurul lor, valoarea omului este dată de bani și atât. Nici nu se mai obosesc să vadă și altceva decât mașini scumpe, lanțuri cât mai groase, buze bosumflate pline de botox sau cefe late și burți lăsate de la atâta bunăstare. Poate, dacă am privi cu atenție în jurul nostru, am vedea că sunt încă, din fericire, mulți oameni frumoși, care sigur ar avea ce să ne învețe, dar care au căzut în păcatul de a-și dori să nu fie văzuți și trăiesc în lumea lor, paralelă cu lumea noastră. Nu despre asta vreau să mă dau cu părerea și nici despre proporțiile ”dezastrului”. Vreau să vă propun un exercițiu de gândire: cine are nevoie de diplome, de câte diplome este nevoie pentru a ne simți în rând cu lumea și ce valoare au diplomele în zilele noastre. Și, dacă mai știe cineva să muncească ceva în țara asta dacă nu este blindat de diplome!

Ne limităm să spunem că rezultatele de la bac sunt dezastruoase. Și să facem comparație cu era atunci! Ne raportăm tot timpul la cum era ... atunci! Că atunci era altfel! Altfel ce? Vremurile erau cu siguranță altele. Poate elevii învățau mai mult, dascălii poate erau mai altfel, părinții probabil te îndemnau să înveți să poți fi cineva. Și mai e ceva important, o diferență majoră între atunci și acum! Atunci, cu sau fără diplomă de bacalaureat nu îți era rușine să pui mâna să muncești ceva, oriunde, în fabrici, uzine, în mine, în 3 schimburi. Și îți câștigai decent o pâine. Acum, nici nu ne pasă ce diplome avem, ideea este să avem cât mai multe. Nu contează nici ce reprezintă ele, nici cum au fost obținute și nici la ce folosesc. Nici nu mai contează dacă, pentru a le avea, am devenit mai deștepți, mai buni în meseriile noastre. Ideal e să le avem! Pentru ce? Cui folosesc? În nici un caz nouă! Și nici celor din Europa normală, care știu foarte bine că nu toți trebuie să aibă în dotare o diplomă de bacalaureat pentru a fi buni meseriași, buni fermieri, croitorese de excepție, menajere pe care să și le dorească toată lumea. Diploma de bacalaureatul este opțională, să știi să faci ceva e obligatoriu! Dacă nu înțelegem acest lucru, vom fi mereu în postura de a arăta cu degetul spre potențialii vinovați care stau în calea fericirii noastre de a face colecție de diplome fără nici o valoare, vom vedea mereu femei de serviciu care nu-și pot găsi de lucru pentru că au prea multe diplome, părinți împovărați de credite luate pentru a-și ține copiii prin cluburi, cu haine de fițe și agramați până la lacrimi, să asistăm neputincioși cum unii consideră sub demnitatea lor să fie altceva decât directori sau patroni chiar dacă știu clar că nu îi recomandă absolut nimic pentru astfel de joburi, dar au ... diplome! Ce alegem? Diploma?

Material preluat de pe http://feliciaszucs.blogspot.ro/