Are furtul de maşini în sânge şi nu s-a putut abţine să fure din nou chiar dacă a fost reţinut pentru acest lucru! Un tânăr de 20 de ani din Şanţ a fost pus în libertate în urmă cu două săptămâni după ce a furat o maşină. Se pare ca libertatea nu i-a priit şi a furat din nou. În ambele cazuri, tânărul era băut.
Furtul de maşini, se pare, este „meseria” de bază a lui Emil O. de 20 de ani din comuna Şanţ. La mijlocul lunii trecute acesta a furat o maşină care era lasată pe un pod din localitatea Şanţ cu cheile în contact. La vremea respectivă, poliţiştii au fost sesizaţi despre acest caz, iar în mai puţin de trei ore au găsit hoţul pe raza localităţii Măgura Ilvei.
Pe lângă faptul că nu avea permis de conducere, tânărul mai avea şi o alcoolemie de 0,94 mg. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore după care a fost lăsat în libertate.
La două săptămâni după ce a avut loc acest furt, Emil O. a comis-o din nou! În noaptea de 27 spre 28 aprilie a furat alt autoturism, cu tot cu remorcă, care la fel era lăsat cu cheile în contact. Şi de această dată tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„În 28.04.2011, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de către Ioan T. de 35 ani din Şanț despre faptul că în noaptea de 27/28.04.2012, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul și remorca. Autoturismul se afla parcat în fața unui imobil, nefiind asigurat și având cheile în contact. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat principalul suspect ca fiind Emil O. de 20 ani din localitatea Șanț, care a fost depistat la scurt timp pe raza localităţii Arşiţa în timp ce conducea autoturismul în cauză fără a deține permis de conducere. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, s-a arătat într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, ag. pr. Crina Sîrb.
Emil O. a ajuns din nou în faţa magistraţilor care, de această dată, au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 28 de zile.
Tănărul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.