S-a gândit să facă o plimbare cu maşina deşi are doar 16 ani şi nu are permis de conducere! O tânără din Şintereag a provocat sâmbătă un accident însă din fericire nimeni nu a fost rănit.
"Accidentul s-a produs pe un drum comunal şi din informaţiile noastre minora ar fi luat maşina şi ar fi condu-o după ce a găsit cheile în contract. Autoturismul aparţinea unor muncitori care făceau o lucrare în Şintereag", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, subinsp. Virginia Roşca.
Tânăra s-a urcat la volan dar a apucat să facă doar câţiva metri şi a lovit o maşină parcată pe marginea drumului.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma impactului însă poliţiştii i-au făcut fetei un dosar de cercetare penală pentru că a condus deşi nu avea permis.
"Maşina pe care tânăra a lovit-o aparţinea tot unuia dintre muncitori", a mai explicat Virginia Roşca.