Nu mai puțin de 157.000 de lei trebuie să recupereze municipalitatea de la cei 150 de chiriași cărora le-a dat o locuință nou-nouă în blocurile sociale din Viișoara și zona Subcetate. Locuințele sunt, în marea majoritate fără apă, curent și gaz.
Primăria a dat în ultimii ani săracilor Bistriței 300 de locuințe noi, în blocuri abia construite. Chiar dacă chiriaşii locuinţelor sociale trebuiau să plătească lunar o chirie modică, echivalentă cu 6,5 la sută din veniturile pe care le au declarate, jumătate dintre ei „au uitat” să își plătească obligațiile.
Deocamdată municipalitatea s-a mulțumit doar să trimită 150 de notificări chiriaşilor care au înregistrat debitele restante la plata chiriei, fără să pregătească actele de evacuare pentru nicio familie.
Primarul Crețu spera să pună în aplicare un proiect mai vechi – construirea unor case modulare unde să îi mute pe „chiriașii cu probleme”.
Proiectul este însă unul extrem de controversat. Locatarii din zona Dealul Viilor, unde municipalitatea vrea să construiască aceste case, se opun vehement proiectului mai ales după experiența neplăcută a locuitorilor cartierelor Subcetate și Viișoara unde au fost mutați rromi din centrul orașului.
VEZI aici cum se desfășoară o zi în locuințele sociale din Viișoara.