Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au amanat pentru 10 aprilie luarea unei decizii la recursul inaintat de procurorii DNA impotriva deciziei luate de magistratii Tribunalului Bucuresti care nu au fost de acord cu cercetarea in arest a celor doi bistriteni.
In Saptamana Patimilor, Liviu Rusu si Ioan Andreica, dar si restul acuzatilor din dosarul spagii, vor afla daca vor fi judecati in stare de libertate sau in arest, judecatorii amanand astazi luarea unei decizii, pana in 10 aprilie - anunta TVR.
Fostul subsecretar de Stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud sunt acuzati de fapte de coruptie si deturnare de fonduri.
Procurorii DNA au cerut judecatorilor Tribunalului Bucuresti cercetarea acestora in stare de arest, insa magistratii au considerat ca nu exista probe concludente la dosar care sa justifice arestarea. In plus, in motivarea data publicitatii se arata ca procurorii ar fi facut grave greseli in instrumentarea dosarului.
Nemultumiti de decizia judecatorilor, procurorii DNA au inaintat recurs care ar fi trebuit sa se judece astazi la Curtea de Apel Bucuresti. Magistratii Curtii au stabilit insa ca vor lua o decizie abia in 10 aprilie. Atunci judecatorii vor decide daca cei doi vor ramane in libertate sau vor fi cercetati in stare de arest preventiv.