În urmă cu puțin timp, IPJ BN a remis presei un comunicat în care anunță decizia judecătorilor bistrițeni de a-i băga după gratii în următoarea lună pe cei șase bărbați și o femeie reținuți ieri după perchezițiile din București, Ilfov și Vâlcea.
„La data de 16 octombrie a.c., persoanele bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni prin ,, metoda accidentul ”, faţă de care s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă.
Propunerea a fost însuşită, astfel în momentul de faţă 6 bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 de ani şi 37 de ani, sunt arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, faţă de o femeie, în vârstă de 52 de ani, instanţa a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
***
Vă reamintim faptul că în cursul zilei de 15 octombrie a.c., poliţiştii au efectuat 13 percheziții, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Vâlcea, precum şi într-un penitenciar, pentru probarea activităţii infracţionale ale unor persoane bănuite de înşelăciune prin metoda accidentul. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, o cartelă telefonică, înscrisuri doveditoare ale unor operaţiuni financiare şi diverse sume de bani. Faţă de 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 de ani şi 37 de ani, precum şi faţă de o femeie de 52 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore” - transmite biroul de presă al IPJ BN în această seară.