Jandarmii bistriţeni au executat ieri câteva controale specifice privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în mai multe pieţe din mediul rural. În Salva un distribuitor s-a trezit cu marfa confiscată, pentru că nu avea documente legale care să justifice provenienţa acesteia.
Jandarmii au depistat ieri, pe raza localităţii Salva, un reprezentant al unei societăţi comerciale care oferea spre comercializare, în calitate de distribuitor, mai multe produse de uz casnic, în mare parte, fiind vorba despre produse din material plastic.
Valoarea totală a acestor produse se ridică la 3.408,87 lei.
Conform prevederilor legale în vigoare, toate produsele au fost confiscate, iar în conformitate cu prevederile legii nr. 12 din 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, art. 1, lit. e - agentul economic a fost sancţionat cu amendă de 2.000 de lei, pentru efectuarea de acte de comerţ fără documente legale de provenienţă, (factură, aviz de însoţire).
Jandarmeria mulţumeşte cetăţenilor pentru sprijinul constant acordat în îndeplinirea atribuţiilor specifice şi recomandă tuturor cetăţenilor care sunt martorii săvârşirii unor acţiuni suspecte a fi ilegale, să anunţe de urgenţă la numărul unic 112, pentru informaţii sau detalii despre eveniment.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul