Consilierul judetean social-democrat Iulia Cupsa respecta traditiile si obiceiurile de Craciun cu strictete. Buna gospodina, a pregatit pentru familie, prieteni si colindatori cozonaci facuti chiar de mana ei, dupa o reteta speciala.
Sarbatoarea Nasterii Domnului este speciala si importanta pentru fiecare credincios. Gospodinele pregatesc cele mai gustoase mancaruri si pun pe mese cele mai alese bucate.
Iulia Cupsa, consilier judetean din partea PSD, a pregatit pentru cei dragi si pentru cei care ii vor trece pragul casei in zilele de Craciun cei mai gustosi cozonaci.
“Cozonacii i-am pregatit joi si am lucrat toata ziua pentru a-i face. Aluatul il fac din faina, oua, lapte, zahar, un pic de sare, coaja de lamaie si margarina. Toate acestea le amestec si framant aluatul. Dupa ce aluatul este gata intind o foaie subtire. Secretul meu este insa umplutura. Cozonacii pe care ii fac sunt umpluti cu mac, nuca, rahat sau branza de vaci cu stafide. Ceea ce ii face deosebiti este faptul ca eu pun multa umplutura, iar foaia din aluat este foarte subtire. Dupa ce pun umplutura rulez foaia si pun cozonacul intr-o tava speciala. Am niste tavi facute la comanda, seamana cu cele de chec dar sunt mai mari. Dau cozonacii cu galbenus de ou si ii bag la cuptor”, a povestit Iulia Cupsa pentru Bistriteanul.ro.
Tanara a muncit o zi intreaga si a pregatit 10 cozonaci pentru Craciunul din acest an.
“In fiecare an cand vin prietenii la colindat imi cer cozonac. Le place foarte mult si de aceea fac cate zece pentru ca se mananca foarte repede”, a mai adaugat Iulia Cupsa.
Alaturi de cozonac pe masa de Craciun Iulia va pune si friptura de porc, sarmale, prajituri, piftie, dar si alte bunatati.