Bistrițenii continuă să își pârască vecinii la Poliția Locală! În ultimele săptămâni, mai mulți proprietari de pisici și găini s-au trezit la ușă cu agenții Poliției Locale care i-au amendat pentru că animalele și păsările lor au creat disconfort vecinilor. Alții, mai norocoși, s-au ales cu avertismente scrise.
Ovidiu Gabrian, șeful biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Locale, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că în ultima perioadă polițiștii locali au avut de soluționat mai multe sesizări venite de la persoane deranjate de faptul că vecinii lor țin în apartamente un număr mare de pisici.
De asemenea, au fost și cazuri în care bistrițenii și-au reclamat vecinii care cresc în curțile caselor unde locuiesc găini. Oamenii spun că sunt deranjați de miros și gălăgie.
Numai săptămâna trecută două femei au primit avertismente scrise din aceste motive. Una dintre ele, care creștea găini în curtea casei sale, situată pe strada Axente Sever, a fost înștiințată că trebuie să-și mute păsările într-un alt loc.
O alta, care locuiește pe Intrarea Clopoţeilor, la bloc, avea în apartament mai multe pisici, fiind și ea pusă să le găsească un alt adăpost.