Șefii ITM din țară care nu sunt de acord cu comasarea stabilită de Guvern la jumătatea lunii trecute au cerut ajutorul instituțiilor statului. Ei susțin că acesată comasare încalcă flagrant Constituția și acordurile internaționale.
Într-o adresă trimisă către Avocatul Poporului, Președintele României, Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Inspecției Muncii dar și Sindicatului Național al Funcționarilor Publici din România conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud contestă Ordonanța de Urgență 86/17 decembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Conform acesteia, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) au fost comasate, urmând a fi înfiinţată Direcţia Judeţeană de Muncă şi Securitate Socială (DJMSS).
La nivel naţional va fi înfiinţată Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, care va funcţiona în subordinea Ministerului Muncii. Agenţia va fi condusă de un secretar de stat numit de premier şi va prelua personalul celor două structuri comasate, cu încadrarea în numărul maxim de posturi.
În sesizarea trimisă către avocatul poporului reprezentanții ITM susțin neconstituționalitatea Ordonanței de Urgență adoptată în 17 decembrie considerându-se că s-au încălcat principii fundamentale consfințite de Constituția României, precum și o serie de acte normative de drept internațional și intern.
"Convenția Internațională a Muncii, la care România este parte, prevede că personalul inspecției va fi format din funcționari publici ale căror statut și condiții de serviciu le asigure stabilitatea funcției și independența față de orice schimbare guvernamentală și orice influență din afară. Prin noua ordonanță adoptată se prevede că Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat numit și eliberat din funcție printr-o decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Muncii Familiei Protecției sociale și Persoanelor Vârstnice. Vă rugăm să constatați evidența subordonării politice a instituției de control instituției primului-ministru cât și contradicția flagrantă cu prevederile din Convenția Organizației Internaționale a Muncii” - se arată în sesizarea trimisă instituțiilor statului, apreciindu-se că prin nerespectarea unei norme de drept internațional se încalcă principiul constituțional.
În plus, la data emiterii Ordonanței 86/2014, la Senat se afla în procedură legislativă proiectul pentru modificarea și completarea Legii 108/1999, privind înființarea și funcționarea inspecției Muncii.
"Menționăm că proiectul a primit avize favorabile și este în procedură avizare legislativă. În aceste condiții considerăm că emiterea OUG 86/2014 este încălcare gravă a atribuțiilor fundamentale de legiferare a Parlamentului României de către Guvern, prin suprapunerea unei ordonanțe de urgență peste un proiect legislativ aflat în plină procedură de dezbateri. Putem spune chiar că s-a încălcat un principiu fundamental al statului de drept prin nerespectarea separației puterilor în stat prin emiterea ordonanței s-au încărcat și alte norme de drept intern, ordonanța cu pricina nefiind supusă dezbaterii publice" se mai arată în contestația trimisă de la Bistrița.
Deocamdată nu se știe câte persoane vor fi în noua Direcţia de Muncă şi Securitate Socială și dacă toți angajații celor două instituții vor avea un loc de muncă.