Bolnavi şi gârboviţi de trecerea anilor, zeci de bătrâni merg zilnic la Prefectură, Tribunal sau Judecătorii încercând să îşi recupereze terenurile. Astăzi la Instituţia Prefectului a avut loc un incident neplăcut. Un bătrânel de 82 de ani a avut nevoie de ajutor după ce i s-a făcut rău.
„Am venit să îmi aduc actele pentru pământ şi mi s-a făcut rău. Am probleme cu inima, îmi bate prea repede şi am şi glicemia mică”, a povestit Traian Ceoreanu pentru Bistriţeanul.ro.
Omul a fost ajutat de gardianul aflat la intrarea în Prefectură şi de cei care se aflau pe holul instituţiei să coboare scările. Bătrânelul a primit un pahar cu apă însă a refuzat să fie chemată o ambulanţă pentru a fi consultat de un medic.
„Nu vreau ambulanţa şi nu vreau să merg la spital. O să mă duc la gară să plec spre casă şi în drum poate intru pe la policlinică. Am fost la noi la Viile Tecii la dispensar şi mi-au dat medicamente, le-am luat şi m-am simţit mai bine dar după câteva zile am început să tremur”, a mai povestit bătrânelul.
Problemele legate de terenurile pe care trebuie să le recupereze de la stat îi determină pe unii bătrânei să facă gesturi extreme.
Sătul de procese şi de lupta fără sfârşit pentru terenurile pe care le revendică, un alt bătrânel a scris pe o pancartă „Dacă dreptul la viaţă nu îmi daţi, eu vă rog să mă împuşcaţi”.
Vasile Mititean din Şieu Odorhei se luptă de peste 20 de ani pentru a-şi recupera terenurile care i-au fost confiscate înainte de Revoluţie. Omul a început protestele la mijlocul lunii trecute şi a cerut autorizaţie pentru a sta zilnic în faţa Prefecturii timp de o lună.