Fostul ministrul al Muncii, Ioan Botis, este acuzat de reprezentantii Institutului pentru Politici Publice ca a secretizat ilegal informatiile publice legate de proiectele finantate din bani europeni inainte cu doua saptamani de a izbucni scandalul care ca a dus la demisia lui. Printre aceste proiecte se numara si "Sansa la demnitate".
In urma cu trei saptamani Ioan Nelu Botis si-a dat demisia din functia de ministrul al Muncii dupa ce un scandal a izbucnit in presa nationala. Fostului ministru i s-au adus acuze cum ca se afla intr-un conflict de interese dupa ce un ONG la care este consilier sotia sa a primit finantare de la UE si Guvern pentru proiectul “Sansa la demnitate”.
ONG-ul a primit pentru acest proiect 1.900.000 de lei fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana si 187.700 de lei, fonduri de la bugetul de stat. Contributia beneficiarului este de 44.000 de lei. In calitatea sa de consiliera in acest proiect, sotia ministrului, Ligia Botis, incasa lunar nu mai putin de 8400 de lei.
Chiar daca a demisionat din functie, acuzele si dezvaluirile legate de actiunile pe care le-a facut Ioan Nelu Botis cat timp a fost ministru nu inceteaza sa apara. Reprezentantii Institutului pentru Politici Publice il acuza pe fostul ministru ca, impreuna cu subalterna lui, Cristina Zadevei, au secretizat ilegal informatiile publice legate de proiectele finantate din bani europeni.
“Institutul pentru Politici Publice (IPP) condamna deciziile netransparente si contrare legislatiei romanesti privind liberul acces la informatii de interes public emise de catre fosta conducere a Ministerului Muncii impreuna cu Autoritatea de Management pentru Programul Operational de Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU). Inainte de plecarea din fruntea Ministerului Muncii, cel care raspundea de Autoritatea de Management a Fondurilor Structurale din domeniul muncii, Ministrul Ioan Botis, adopta Ordinul nr. 1301/2011 si bloca practic accesul la toate informatiile din contractele de finantare POSDRU inclusiv la cele din proiectul Sansa la demnitate!, in care era implicata sotia si pentru care este cercetat pentru conflict de interese”, s-a aratat intr-un comunicat remis presei de catre reprezentantii Institutului pentru Politice Publice.
Reprezentantii Institutului pentru Politici Publice spun ca “gestul Ministrului Botis reprezinta un abuz incalificabil impotriva principiilor fundamentale stabilite prin Constitutie si prin legea privind liberul acces la informatii de interes public. Institutul pentru Politici Publice a sesizat deja Comisia Europeana si ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene la Bucuresti cu privire la abuzurile care se comit”.