Şoferi vitezomani sau care s-au urcat băuţi la volan, dar și scandalagii ori bătăuşii - au fost amendaţi de poliţiştii bistrițeni, care nici de sărbători nu au lăsat garda jos. Valoarea amenzilor date se ridică la aproape 75.000 de lei. Poliţiştii spun că Paştele din acest an a fost cel mai liniștit din ultimii ani, cu cele mai puține incidente.
Peste 522 de poliţişti de la Ordine publică, Rutieră, Investigarea criminalităţii economice, Investigaţii criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase, Acţiuni speciale şi alte structuri au fost alături de cetăţeni în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Aceştia au acţionat, cu precădere în zona lăcaşurilor de cult, unde a participat un public numeros şi s-a înregistrat un aflux semnificativ de persoane.
În urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii au aplicat 440 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 74.125 de lei, dintre care 323 de sancţiuni, în valoare de 49.340 de lei, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, fiind sancţionaţi 123 de conducători auto care au depăşit viteza legală şi alţi 2 care au condus sub influenţa alcoolului. Au fost reţinute 13 permise de conducere.
De asemenea, au fost constatate 99 abateri de la normele privind ordinea şi liniştea publică, în valoare de 15.300 de lei, iar pentru încălcarea altor acte normative au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.485 lei.
Sărbătorile pascale din acest au fost cele mai sigure din ultimii 5 ani, fiind înregistrat cel mai mic număr de evenimente.
Acest obiectiv a fost atins ca urmare a măsurilor oragnizatorice dispuse, a mobilizării în stradă a unui dispozitiv important de ordine publică, dar şi cu sprijinul cetăţenilor care au ţinut cont de recomandările preventive promovate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
IPJ BN