Comisiile de Mediu, Agricultură și Comisia Juridică a Camerei Deputaților au respins ieri cererea de reexaminare a noului cod silvic trimisă în parlament de președintele Klaus Iohannis. Inițiatoarea codului, Doina Pană spune ca acest Cod silvic este foarte bun și ar putea duce la creșterea prețului lemnului în România.
Deputaţii au respuns ieri cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, fiind înregistrate 35 de voturi “împotrivă” şi 21 “pentru”.
Reprezentanţii PNL au susţinut cererea de reexaminare, în timp ce PSD şi UDMR au fost împotrivă.
Deputatul de Bistrița-Năsăud, Doina Pană, cea care a inițiat acest Cod Silvic în vremea cât a fost ministrul delegat pentru Ape şi Păduri a declarat, citată de Mediafax, după ce cererea de reexaminare a preşedintelui la Codul silvic a fost respinsă în comisii, că: "Codul silvic este foarte bun sub foarte multe aspecte, inclusiv ca să crescă preţul lemnului aici în România şi să vindem mobilă şi să aducem plus valoare aici în România".
În plus, Doina Pană deși a fost susținută în realizarea acestui proiect și de PNL, acesta s-a solidarizat la final cu preşedintele Iohannis și a votat pentru reexaminarea codului. Deputatul a susţinut că prevederea din Codul silvic, contestată de preşedinte şi de PNL, potrivit căreia amenajamentele silvice nu se fac pe suprafeţe sub 10 hectare, arătând că "a dat un search" pentru a vedea ce se întâmplă în UE în acest caz: "în Codul silvic din 2008, aceşti mici proprietari nu au putut beneficia de propriul lemn decât cu rândul. Noi nu puteam să ne facem că nu vedem şi, atunci, pentru că tot am rescris Codul silvic, am dat un search, ce se întâmplă în UE şi am văzut că şi acolo sub 10 hectare nu există amenajamente, ei folosesc nişte ghiduri de bune practici. Atunci, cu articolul cu care am venit, noi împiedicăm defrişarea ilegală care a fost până acum. Dacă tu, ca fost proprietar, faci un acord cu un ocol silvic şi vine şi-ţi marchează ce arbori poţi tăia, ce trebuie să faci la pădurea respectivă, îţi asigură paza, îţi asigură serviciile silvice normale, tu să ai dreptul la cel mult 3 metri cubi de lemn pe an. Am dat un minim. Regimul silvic este acelaşi indiferent dacă vorbim de pădurea statului sau pădurea privatului. Este a ta, dar nu poţi să faci ce vrei cu ea, dar când ai un control cu ocol silvic e clar că vei respecta regimul silvic", a mai explicat Doina Pană.
Cererea de reexaminare formulată de președinte va fi discutată în zilele următoare și de plenul Camerei Deputaților. Cel mai probabil și de această dată aleșii vor respinge obiecțiile formulate de șeful statului, iar Codul Silvic va ajunge la promulgare în forma propusă de PSD. De aceasta dată, Klaus Iohannis este obligat să promulge textul.