Prefectul Ioan ţintean spune că este preocupat în prezent de binele locuitorilor din Bistriţa-Năsăud şi că prioritatea sa în acest moment sunt îndatoririle pe care le are din funcţia pe care o ocupă în Prefectură. Ţintean susţine că nu trebuie nimeni să îi spună ce ar trebui să facă şi ce nu.
În ultima perioadă tot mai multe voci l-au adus în discuţie de Ioan Ţintean, iar unii dintre liderii politici din Bistriţa-Năsăud au spus chiar că prefectul ar trebui să îşi dea demisia din funcţie. Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Stelian Solha, cel care i-a luat locul lui Ioan Ţintean la conducerea partidului, preciza într-o conferinţă de presă că dacă ar fi în locul prefectului ar demisiona şi s-ar duce fie la conducerea Finanţelor Publice, fie s-ar întoarce în Partidul Naţional Libera.
"Eu vin din PNL de unde mi-am dat demisia şi acum sunt înalt funcţionar public, deci mă comport şi acţionez ca atare. Am anunţat deja că nu vreau să fac politică. Sunt unii impostori care au oful lor dar eu vreau să le transmit că nu trebuie să îmi facă mie agenda. Eu îmi fac treaba de prefect aşa cum este necesar. Nu trebuie nimeni să îmi facă agenta pentru cum să mă îmbrac, cum să mă comport ori unde să merg. Eu ştiu ce trebuie să fac şi până acum mi-am făcut datoria faţă de cetăţeni, asta mă preocupă. vreau să mă asigur din postura de prefect şi din cea de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că se asigură ordinea şi liniştea publică şi că se evită stările grave. Dacă unii vor să poarte poveşti este treaba lor", a declarat pentru Bistriţeanul.ro prefectul.
Ioan Ţintean dă de înţeles că nu este interesat decât de ceea ce are de făcut ca şi reprezentant al Guvernului Ponta în judeţul Bistriţa-Năsăud şi că preocuparea altora pentru demisia lui nu îl interesează.
Senatorul Dorin Dobra, care a renunţat la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL, a fost printre cei care a susţinut că Ioan Ţintean nu este un pion care să poată fi mutat în funcţie de interesele fiecăruia.