Faptul că Primăria Bistriţa a majorat taxele şi impozitele locale nu este o mişcare bine văzută de Ioan Oltean. Liderul portocaliilor bistriţeni critică această măsură pe care o consideră total nepotrivită în acest moment de criză financiară.
Faptul că exact în Ajunul Anului Nou consilierii locali au aprobat majorarea birurilor pe care le plătesc bistriţenii este un lucru care îl supără extrem de tare pe deputatul Ioan Oltean.
În cadrul unei conferinţe de presă preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Ioan Oltean, a explicat că din punctul lui de vedere această măsură nu este deloc potrivită şi că majorarea nu trebuia făcută.
În 31 decembrie anul trecut în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local a fost aprobată majorarea cu 16,05 la sută a taxelor şi impozitelor locale pentru clădiri şi terenuri intravilane iar pentru cele extravilane majorarea aprobată este de 20 de procente.
În cadrul întrunirii în urma căreia au fost crescute birurile grupul consilierilor municipali democrat-liberali a anunţat că va vota împotriva majorării, opunându-se vehement creşterii taxelor şi impozitelor locale.