Dezamăgit şi supărat! Aşa este liderul democrat-liberalilor bistriţeni după alegerile europarlamentare. Scorul obţinut de partidul pe care îl conduce, 18,85 la sută este cu mult sub aşteptările sale, iar Oltean spune că rezultatele slabe se datorează indiferenţei pe care poporul o manifestă faţă de viaţa politică.
În Bistriţa-Năsăud, Partidul Democrat Liberal s-a clasat pe locul II la alegerile europarlamentare, cu un scor de 18,85 la sută. Liderul organizaţiei judeţene, Ioan Oltean, declara într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o cu câteva zile înainte de scrutin că speră ca PDL să obţină în judeţ cel puţin la fel de multe voturi câte a obţinut la alegerile parlamentare.
Dorinţa nu i s-a împlinit, rezultatul de la europarlamentare pentru demcorat-liberali fiind unul destul de slab.
"Este un scor insatisfăcător, e sub orice aşteptări. Cauza pentru care am obţinut un asemenea rezultat este indiferenţa pe care o manifestă românii faţă de viaţa politică şi faţă de Parlamentul European. La aceste alegeri a votat un segment extrem de restrâns, au votat asistaţii social, cei care pot fi uşor influenţaţi", a declarat pentru Bistriţeanul.ro preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Ioan Oltean.
Gabriela Montoiu, preşedinta femeilor democrat-liberale din Bistriţa-Năsăud, a candidat pe lista PDL pentru un loc în Parlamentul European, însă a fost pe locul 10 pe listă, poziţie care nu era eligibilă şi care nu îi dădea şanse prea mari pentru a ajunge europarlamentar.