Declaraţiile şi atacurile celor de la USL la adresa liderilor politici europeni ar fi de vină pentru acest lucru - spune Ioan Oltean. Liderul portocaliilor bistriţeni susţine că România este în pericol, că prezenţa pe piaţa muncii a românilor este pusă în pericol.
"România este pusă în pericol! Prezenţa României este pusă în pericol. Asta din cauza atacurilor şi acuzaţiilor pe care USL le face la adresa liderilor politici europeni", declară Ioan Oltean.
Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL a mai precizat că li s-au cerut tuturor liderilor de consilii judeţene din ţară, primarilor şi celor aflaţi la conducerea unităţilor administrativ teritoriale să facă presiuni şi să ceară USL-ului să înceteze cu aceste atacuri.
"Cerem şi USL-ului să se abţină de la comentarii negative care ar putea afecta imaginea României. Este un mare pericol pentru piaţa muncii din Europa care ar putea fi închisă pentru români", a mai completat Ioan Oltean.