Acuzaţii grave din partea liderului Ioan Oltean la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan şi a social-democraţilor. Oltean susţine că primarii PDL au fost ameninţaţi şi şantajaţi pentru a trece de partea PSD în campania electorală şi pentru a promova şi susţine candidaţii acestui partid.
"Nu am văzut niciodată atâta disperare la Partidul Social Democrat, disperare care se concretizează în abuzuri, în şantaj, în presiuni asupra a tot ceea ce îi pică în cale. Primii care sunt victime ale acestei campanii electorale şi ai acestei disperări a PSD-ului sunt o parte dintre primarii Partidului Democrat Liberal. Avem primari care, desigur au şi ei o anumită sărăcie cu duhul, sunt şantajaţi, sunt ameninţaţi, unii au primit promisiuni demagogice, alţii au fost duşi la vânătoare, alţii sunt duşi în altă parte, în aşa fel încât fiecare să cedeze în faţa presiunii pe care o exercită Radu Moldovan", a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Ioan Oltean.
Democrat-liberalii îi acuză pe social-democraţi că joacă murdar şi că au făcut tot posibilul pentru a acapara primarii PDL, folosind orice mijloc de a-i determina să susţină candidaţii PSD. Oltean a explicat că presiuni s-au făcut nu numai asupra primarilor, ci şi a unor angajaţi din instituţiile publice, care ar fi fost ameninţaţi.
"Avem în acelaşi timp oameni, salariaţi ai unor instituţii publice, care într-un fel sau altul, au un loc de muncă ce depinde de actuala putere şi care sunt şi ei şandatajaţi şi ameninţaţi. Avem în vedere aici în mod special pădurarii şi şefii de ocoale silvice. Radu Moldovan se întâlneşte cu pădurarii, cu şefii de ocoale de la majoritatea primăriilor în care primari sunt ai Partidului Democrat Liberal, ameninţându-i că dacă nu fac campanie electorală pentru Partidul Social Democrat, după alegeri, Steţco, acest Conchita al PSD-ului, o să se prezinte să le numere cioatele şi să le întocmească acte de urmărire penală", a mai declarat Ioan Oltean.
Liderul portocaliilor bistriţeni susţine că o astfel de atitudine este de neadmis şi crede că au fost încălcate toate limitele.
"Am constatat că a fi bun înseamnă a fi nebun şi a fi tolerant înseamnă a fi şi mai nebun", a mai precizat Oltean.