Verdictul dat de magistraţi în cazul lui Adrian Năstase, fostul premier al României, l-a surprins pe Ioan Oltean care se aştepta ca soluţia să fie cu totul alta. Democrat-liberalul a precizat că decizia şuată a fost cu siguranţă corectă şi pe baza unor dovezi solide. Oltean a mai spus că acestă condamnare aduce un minu USL-ului.
"Ca să fiu foarte sincer am avut nişte reţineri şi credeam că lucrurile nu sunt grave şi că soluţia va fi alta. Sigur, instanţa are toate datele, nu pot să comentez soluţia, nu pot să cred că instanţa nu a fost obiectivă. O soluţie judecătorească a unei Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi comentată sub nicio formă", a delcarat Ioan Oltean într-o conferinţă de presă.
Adrian Năstase, fostul premier al României, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, el fiind acuzat de luare de mită şi şantaj. Mai exact, Năstase se pare că ar fi primit în perioada 2002 - 2004, în calitate de primer, în mod drect şi indirect, foloase necuvenite în valoare totală de 630.000 de euro.
În acelaşi dosar în care fostul premier a fost cercetat este implicată şi soţia acestuia, Dana Năstase, care a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare, ea fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Despre felul în care această condamnare a lui Adrian Năstase va afecta alianţa USL, liderul PDL Ioan Oltean a spus "eu nu cred că este cel mai frumos tablou cu putinţă pentru un partid aflat la guvernare dar dacă mergem pe respectul instituţiilor de stat şi pe independenţa în justiţie, nu putem decât să fim obiectivi şi să acceptăm că justiţia în România îşi face treaba".