Terenurile supraevaluate de la Bistrița, care au adus în conturile unora milioane de lei, au fost o bună perioadă de timp pe prima pagină a ziarelor. Ioan Oltean a ținut să spună ieri, pentru prima dată, că nu are nimic de-a face cu supraevaluarea acestora.
„Vă asigur că nu veți găsi în Bistrița-Năsăud nicio persoană care a primit o despăgubire cu ajutorul meu. Și nu numai la Bistrița. Mă refer la Bistrița pentru că am văzut comentariile legate de terenurile supraevaluate din Bistrița, la milioane de euro, comparabile cu capitalele europene. Nu sunt supraevaluate de mine. Asta am spus, nimic altceva. Nu am spus că nu există aceste suprafețe supraevaluate, dar eu nu am nimic comun cu aceste comentarii și valori. De altfel, credeți că dacă până acuma s-ar fi găsit vreun prilej sau vreun teren supraevaluat cu contribuția mea nu s-ar fi știut?! Așa că, dacă nu m-am ocupat de supraevaluările din Bistrița, cu siguranță nu m-am ocupat nici de supraevaluările din Pitești”, a spus Ioan Oltean în ultima conferință de presă susținută ca președinte al organizației județene a Partidul Național Liberal.
Ioan Oltean a precizat încă o dată faptul că, la propunerea sa, Crinuța Dumitrean a fost nominalizată la șefia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, însă nu el a fost cel care a numit-o, ci primul-ministru.
În plus, Ioan Oltean spune că nu a influențat-o pe Crinuța Dumitrean.
Deputatul Ioan Oltean a ținut să facă aceste precizări, în ultima sa conferință de presă, plecând și de la declarațiile din urmă cu un an de zile ale președintelui ANRP, Gheorghe Băieșu, care spunea despre Crinuța Dumitrean că a făcut ca terenurile Bistriței să fie la fel de scumpe ca cele din Monte Carlo.
Detalii despre declarațiile de atunci ale președintelui ANRP puteți citi AICI.
Bistrițeanul.ro a primit, în exclusivitate, și o listă a celor care s-au îmbogățit cu bani pentru terenurile din Bistrița, listă pe care o puteți citi AICI.
Vă reamintim că subiectul este însă unul tabu și cei care ar putea oferi detalii despre existența și localizarea acestor terenuri atât de scumpe au preferat să închidă ușa în nas jurnaliștilor, detalii despre aceasta puteți citi AICI.