Presedintele PD-L BN, deputatul Ioan Oltean spune ca partidul pe care il conduce nu a incercat si nu va incerca sa cumpere primarii din randul PNL BN. Oltean sustine ca acuzatiile facute de Ioan Tintean sunt false.
"Nu este adevarat. Noi nu avem bani sa dam primarilor nostri, cum sa cumparam alti primari cu 50 de miliarde de lei vechi? Ioan Tintean a facut aceste acuzatii pentru ca nu avea altceva mai bun de zis' a explicat Ioan Oltean in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul partidului.
Ioan Tintean, presedintele PNL BN, acuza in aceasta dimineata ca democrat-liberalii au oferit primarilor din randul PNL BN intre 10 si 50 de miliarde de lei vechi pentru a trece de partea PD-L BN.
Liderul democrat-liberalilor neaga aceste acuzatii si spune ca primarii liberali pleaca din randul PNL BN pentru ca partidul nu are ce sa le ofere.