Democrat-liberalul îşi aminteşte şi acum primul său discurs în calitate de deputat în plenul unei şedinţe. Oltean a fost cuprins de emoţii însă povesteşte că şi-a făcut curaj şi a trecut repede peste ele.
''Cel mai greu lucru la începutul primului mandat este să de duci să iei cuvântul în plenul Camerei. Dacă ai trecut de asta poţi să spui că esti un parlamentar în devenire. Îmi amintesc prima mea luare de cuvânt în plenul unei şedinţe. Era 1990 toanma cred când am luat prima dată cuvântul în Camera Deputaţilor. Aveam sediul la Palatul din Dealul Mitropoliei, unde acum este Patriarhia. Ţin minte că în momentul în care am ajuns la microfon mi s-au înmuiat picioarele, am cerut voie să stau un pic, am băut un pahar cu apă şi mi-am revenit. Aşa a fost rpima mea apariţie la microfonul Camerei Deputaţilor'', a povestit Ioan Oltean aseară în cadrul cafenelei politice.
Deputatul democrat-liberal spune că trecerea peste aceste emoţii este foarte grea şi că este un adevărat test.
Acesta a ţinut să precizeze că sunt mulţi parlamentari care timp de patru ani cât durează un mandat ajung la microfon o singură dată, atunci când depun jurământul.