Peste câteva ore deputatul Ioan Oltean, acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, va afla dacă va ajunge sau nu în spatele gratiilor. Colegii săi din Camera Deputaţilor sunt cei care vor decide astăzi, prin vot, dacă încuviinţează cererea DNA pentru arestarea lui Ioan Oltean.
Votul va începe la ora 12.00 într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor şi va fi secret. În urmă cu câteva zile, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil cererei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă decizia finală este a deputaţilor, votul acestora fiind cel care va hotărî, cel mai probabil, soarta politicianului bistriţean.
Deputatul liberal Ioan Oltean este acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar legat de acordarea de către ANRP a unei despăgubiri de 109 milioane de lei.
Banii au ajuns la omul de afaceri Mihai Rotaru, pentru un teren din municipiul Piteşti, iar după cum susţin procurorii care se ocupă de caz, sumele ar fi fost mult prea mari pentru valoarea reală a terenului. Ba mai mult, din rechizitoriul procurorilor reiese că Ioan Oltean ar fi intervenit la Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, pentru a-l ajuta pe Rotaru să obţină acea despăgubire.
Pentru ajutorul pe care se pare că i l-ar fi dat omului de afaceri, după cum susţin procurorii, Ioan Oltean ar fi primit 600.000 de euro, bani care i-ar fi fost daţi la biserica din Chitila.