Astăzi au fost recepționate lucrările de consolidare, amenajare și modernizare a 5,1 km de drumuri comunale în localitatea Prundu Bârgăului. Drumurile modernizate sunt: Strada Valea Ciorii, Meseriașilor, Vlad, Puriceni, Brujeni 1, Secu 1, Secu 2 și Suseni 1 și 2.
Investițiile au fost finanțate atât prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (fonduri guvernamentale), din bugetul local și din fonduri europene.
La finalul recepției, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan a declarat: „Mă bucur că prin activitatea susținută din ultimii doi ani, comuna Prundu Bârgăului începe să își recâștige statutul de Capitală a Văii Bârgăului. Vreau să felicit Consiliul Local și în special pe domnul primar Doru Crișan, care este unul dintre cei mai harnici și performanți primari din județul Bistrița-Năsăud.”
Radu Moldovan a mai subliniat că, la fel ca și până acum, va sprijini cu toate pârghiile pe care le are la dispoziție, proiectele concrete ale comunei Prundu Bârgăului și a oricărei unități administrativ teritoriale din județul Bistrița-Năsăud.