Nu mare le-a fost mirarea unor nuntași din Mititei când în urmă cu câteva zile au dat într-un peco din zonă de Patrizia Paglieri, jurata de la Masterchef. Nuntașii spun că italianca a fost foarte deschisă, le-a urat mirilor „Casă de piatră” și a acceptat chiar să se pozeze cu ei.
Sâmbătă pe la prânz, în timp ce se îndreptau spre Năsăud pentru a realiza o ședință foto de nuntă, mai mulți nuntași au dat într-un peco din Mititei de Patrizia Paglierii, italianca supranumită și Liza Minnelli, care face parte din juriul celebrului concurs de gătit Masterchef.
Deși nu a poposit decât 5 minute alături de nuntași, italianca s-a dovedit a fi foarte sociabilă și deschisă.
„A fost foarte sociabilă. Am rugat-o să facă câteva fotografii cu noi, a mers în mașină s-a rujat și a venit la poze. S-a bucurat să facă poze cu noi, le-a urat mirilor casă de piatră”, spune Claudia Silași, fotograful mirilor.
Se pare că Patrizia Paglierii, care era însoțită de câțiva cameramani și staff-ul emisiunii se întorcea din Maramureș, acolo unde a fost filmată ediția difuzată săptămâna trecută de ProTV.
Sursa foto: Claudia Silasi