Nu mai puțin de 677 de infracțiuni au înregistrat polițiștii bistrițeni în perioada sărbătorilor de iarnă, fiind cercetate 367 de persoane! Pentru problemele descoperite în baruri, discoteci și piețe amenzile au ajuns la 1.906.150 lei!
Șeful Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, insp. șef Claudiu Jurcan, a prezentat în ședința Colegiului Prefectural de ieri bilanțul sărbătorilor de iarnă, iar cifrele nu sunt deloc încurajatoare!
Polițiștii au intervenit pentru soluționarea a 1540 evenimente, din care 1431 sesizate prin 112 și 109 alte evenimente sesizate de către cetățeni.
„Au fost organizate și executate acţiuni punctuale în mediile de interes operativ, baruri, discoteci, locuri de cazare, târguri, piețe etc., în scopul prevenirii stărilor conflictuale, menţinerii și asigurării ordinii şi liniştii publice, ocazie cu care au fost sesizate 677 infracțiuni. În urma infracțiunilor sesizate 367 persoane au fost cercetate, 81 autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant și față de 12 au fost luate măsuri preventive”, a anunțat șeful IPJ.
În aceste cazuri polițiștii au aplicat 6212 contravenții, în valoare de 1.906.150 lei, au confiscat bunuri în valoare de 50.480 lei și au indisponibilizat bunuri în valoare de 37.200 lei.
Bilanțul IPJ arată că în perioada sărbătorilor de iarnă au fost sesizate 255 infracțiuni contra persoanei și aplicate 924 sancțiuni contravenționale în valoare de 158.110 lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Îngrijorător este și bilanțul furturilor – fiind înregistrate nu mai puțin de 199 de infracțiuni contra patrimoniului. În această perioadă au fost depistați 27 urmăriți național și 5 urmăriți la nivel internațional pentru astfel de infracțiuni.