Trei copii geniali din Bistrița-Năsăud vor urca pe scenă, peste puțin timp pentru a arăta țării întregi cât sunt de talentați. Ei vor participa la cea de-a șaptea finală a competiției Next Star care își va desemna, de la 20:00, câștigătorul sezonului.
Cei mai buni 15 concurenți ai acestui sezon vor intra peste puțin timp în scenă și vor lupta pentru trofeul Next Star în valoare de 20.000 de euro. Este pentru prima dată când județul nostru este reprezentat atât de bine de copiii talentați.
Pe scenă vor urca în această seară Cristian Moldovan, care a fermecat juriul cu un hit pe care îl puteți asculta AICI. Cristian are 14 ani, iar povestea lui o puteți citi AICI.
Pe scenă va urca și Marius Varga, tot de 14 ani, din Șieu Odorhei, cu vocea sa minunată - fiind un copil care continuă tradițiile muzicii populare. Prestația sa o puteți vedea AICI, iar povestea tânărului din Șieu Odorhei o puteți citi AICI.
Micuța Yasmina Butilă, copila de doar 10 ani care i-a uimit cu dansul său pe toți cei prezenți în studioul de la Next Star - se va afla și ea în marea finală alături de ceilalți doi bistrițeni. Prestația ei o puteți vedea AICI, iar povestea Yasminei o puteți citi AICI.
Şi micuța Ștefania Barteş din Bistriţa s-a calificat în finala de popularitate, desfăşurată săptămâna trecută, interpretând atunci un hit al formaţiei Queen. Detalii despre Ștefania puteți găsi AICI: