Peste 200 kilometri, adică din Pasul Tihuţa şi până în Cluj-Napoca vrea bistriţeanul să alerge pentru a susține Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie Claudia Safta, care luptă pentru tinerii cu insuficienţă renală cronică. Plecarea va fi sâmbătă dimineața din Tihuța și la Cluj și-a propus să ajungă a doua zi, când va lua startul la un maraton.
Startul cursei pe care Tibi Uşeriu vrea să o facă se va da sâmbătă, 18 aprilie, ora 10.00, iar bistriţeanul va pleca spre Cluj din Pasul Tihuţa. Potrivit programului pe care şi l-a făcut, la ora 15.00 ar trebui să fie deja în Bistriţa, iar în jurul orei 19.00 ar urma să ajungă la Beclean. Ora 23.00 ar trebui să-l prindă prin Dej, iar dacă totul va decurge fără probleme, Tibi Ușeriu ar trebui să fie în Gherla în jurul orei 02.00.
Finalul provocării va fi pe Cluj Arena, unde bistriţeanul speră să ajungă dimineaţa, la ora 09.00, pentru a putea participa la Maratonul Internaţional Cluj-Napoca.
Tibi Uşeriu nu va pleca singur în cursa pe care şi-a propus să o facă şi îi va avea alături pe anumite porțiuni de drum voluntari de la Tăşuleasa Social. Va fi însoţit îndeaproape, pe tot traseul, de Flaviu Olinca şi Cristi Maxim care vor merge din Pasul Tihuţa şi până în Cluj-Napoca, pe biciclete.
Tibi Uşeriu a decis să alerge 215 kilometri pentru o cauză umanitară, mai exact pentru tinerii cu insuficienţă renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal.
“Atât vreau să alerg, nu mai mult. Fără oprire, fiindcă dacă te opreşti, s-a terminat. Cineva mi-a scris că sunt sinucigaş. E nedrept, eu nu cred asta. Va fi greu, dar nu imposibil. Nimic nu e imposibil. Trebuie doar să crezi. Şi atunci când în faţa ochilor îţi apare imposibilul, trebuie să-ţi reaminteşti ce te-a motivat să faci primul pas. Aflaţi aici şi nu uitaţi să fiţi generoşi cu cauza pentru care alerg”. Vă mulţumesc! Tibi”, scrie Tibi Uşeriu pe pagina sa de Facebook.
foto: Facebook